Clubul de dans Attitude s-a înființat din dorința de a aduce dansul mai aproape de oameni. Am pornit la drum cu scopul de a crea o comunitate unde oricine, indiferent de vârstă, poate să învețe să danseze. Iar prin dans, poate să își îmbunătățească viața.
Învață să dansezi, învață să trăiești!
După ce am acumulat peste 10 ani de experiență, am luat decizia de a înființa un club de dans. Cu porțile deschise pentru toate categoriile de vârstă, am început primele cursuri de dans în anul 2008.
Ce s-a întâmplat de atunci?
Instructori
Ștefan Both – Profesor principal
Am început să urmez cursurile de dans la Școala populară de arte de la vârsta de 13 ani. Acolo am absolvit și cursul de Instructor de dans.
Timp de 5 ani am fost balerin la Opera Națională din Cluj-Napoca.
În paralel, am început și dansul sportiv unde am participat timp de 8 ani la multiple competiții, atât naționale cât și internaționale. Din anul 2000 am devenit antrenor de dans sportiv, arbitru și director de concurs în cadrul Federației Române.
Pentru dezvoltarea mea ca profesor, am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport și am participat la multe seminarii de dans sportiv organizate sub egida Federației.
Pe parcursul carierei mele am avut câteva mii de cursanți și am format mai multe perechi de Campioni Naționali. Din câțiva dintre sportivi, am pregătit noi generații de profesori de dans care între timp au devenit colegii mei.
Țelul meu este ca prin dans să ajut cât mai multe persoane să devină mai buni, mai înțelegători, mai răbdători și să învețe să-și trăiască și să-și aprecieze viața cu adevărat.
Both Krisztina – Regizor coregraf
Am ajuns în contact cu dansul, din dorința de a face mișcare și de a-mi petrece timpul liber cu ceva care îmi place. În decursul anilor am terminat Colegiul de antrenori din Reghin iar mai târziu Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția Artele spectacolului muzical.
Experiența pe care am acumulat-o alături de dragostea față de scenă și tot ceea ce înseamnă actul artistic, au adus roadele mai multor spectacole musical cum ar fi:
My fair lady, Marry Poppins, Cabaret, The sound of music, Cats cât și multe fragmente coregrafice prezentate la diferite evenimente mondene. Cum și muzica clasică este o a doua dragoste, am avut plăcerea de a regiza lieduri cât și moment coregrafic la Balul Operei Române din Cluj.
Dansul este elementul bază ce îmi înconjoară viața și familia!
Szappan Orsolya – Profesor principal
La vârsta de 10 ani, întâmplător, am ajuns în lumea dansului sportiv, iar de atunci face parte din viața mea și mă bucură în fiecare zi.
În cariera mea de dansator, am participat la mai multe concursuri naționale și internaționale, precum și la diferite spectacole, evenimente, care m-au format și mi-au dat un plus în viață. Pe lângă cunoștințele pe care le-am dobândit, mi-a definit și personalitatea și astfel am devenit mult mai sociabilă, deschisă față de persoanele din jur.
Anul 2014 a adus o schimbare și după 10 ani de dans de performanță, mi s-a oferit oportunitatea să-mi încep cariera de antrenor de dans sportiv în cadrul Clubului Attitude. De atunci, pregătesc copii și adulți pentru concursuri, spectacole, nunți și evenimente, și pot să spun că fac acesta cu cel mai mare drag.
Momentul acela când perechea cu care lucrez de la vârste mici, ajunge pe podium și câștigă concursul, este de nedescris. Îmi umple sufletul de bucurie, satisfacție, mândrie. Atunci realizez că, într-adevăr merită tot efortul și toate orele petrecute în sală.

